1Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon; Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene, Hetite, 2cari făceau parte din neamurile despre cari Domnul zisese copiilor lui Israel: ,,Să nu intraţi la ele, şi nici ele să nu intre la voi; căci v'ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.`` De aceste neamuri s'a alipit Solomon, tîrît de iubire. 3A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare; şi nevestele i-au abătut inima. 4Cînd a îmbătrînit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i -a fost în totul a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David. 5Solomon s'a dus după Astartea, zeiţa Sidonienilor, şi după Milcom, urîciunea Amoniţilor. 6Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi n'a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David. 7Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urîciunea Moabului, pentru Moloc, urîciunea fiilor lui Amon. 8Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, cari aduceau tămîie şi jertfe dumnezeilor lor. 9Domnul S'a mîniat pe Solomon, pentrucă îşi abătuse inima dela Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori. 10În privinţa aceasta îi spusese să nu meargă după alţi dumnezei; dar Solomon n'a păzit poruncile Domnului. 11Şi Domnul a zis lui Solomon: ,,Fiindcă ai făcut aşa, şi n'ai păzit legămîntul Meu şi legile Mele pe cari ţi le-am dat, voi rupe împărăţia dela tine şi o voi da slujitorului tău. 12Numai, nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău David. Ci din mîna fiului tău o voi rupe. 13Nu voi rupe însă toată împărăţia; voi lăsa o seminţie fiului tău, din pricina robului Meu David, şi din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales. 14Domnul a ridicat un vrăjmaş lui Solomon: pe Hadad, Edomitul, din neamul împărătesc al Edomului. 15Pe vremea cînd a bătut David Edomul, Ioab, căpetenia oştirii, suindu-se să îngroape morţii, a ucis toată partea bărbătească din Edom; 16a rămas acolo şase luni cu tot Israelul, pînă ce a nimicit toată partea bărbătească. 17Atunci Hadad a fugit cu nişte Edomiţi, slujitori ai tatălui său, şi s'a dus în Egipt. Hadad era încă un băiat pe atunci. 18Plecînd din Madian, s'au dus la Paran, au luat cu ei nişte oameni din Paran, şi au ajuns în Egipt la Faraon, împăratul Egiptului. Faraon a dat o casă lui Hadad, i -a purtat grijă de mîncare, şi i -a dat moşii. 19Hadad a căpătat trecere înaintea lui Faraon, pînă acolo încît Faraon i -a dat de nevastă pe sora nevestei lui, sora împărătesei Tahpenes. 20Sora Tahpenei i -a născut pe fiul său Ghenubat. Tahpenes l -a înţercat în casa lui Faraon; şi Ghenubat a fost în casa lui Faraon, în mijlocul copiilor lui Faraon. 21Cînd a auzit Hadad în Egipt că David a adormit cu părinţii lui, şi că Ioab, căpetenia oştirii, murise, a zis lui Faraon: ,,Lasă-mă să mă duc în ţara mea.`` 22Şi Faraon i -a zis: ,,Ce-ţi lipseşte la mine, de doreşti să te duci în ţara ta?`` El a răspuns: ,,Nimic, dar lasă-mă să plec.`` 23Dumnezeu a ridicat un alt vrăjmaş lui Solomon: pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise dela stăpînul său Hadadezer, împăratul din Ţoba. 24El strînsese nişte oameni la el, şi se făcuse capul cetei, cînd a măcelărit David oştile stăpînului său. S'au dus la Damasc, şi s'au aşezat acolo şi au domnit la Damasc. 25El a fost un vrăjmaş al lui Israel în tot timpul vieţii lui Solomon, în acelaşi timp cînd îi făcea rău Hadad, şi ura pe Israel. El a împărăţit peste Siria. 26Şi Ieroboam, slujitorul lui Solomon, a ridicat mîna împotriva împăratului. El era fiul lui Nebat, Efratit din Ţereda, şi avea ca mamă pe o văduvă numită Ţerua. 27Iată cu ce prilej a ridicat el mîna împotriva împăratului. Solomon zidea Milo, şi închidea spărturile cetăţii tatălui său David. 28Ieroboam era tare şi viteaz; şi Solomon, văzînd pe tînărul acesta la lucru, i -a dat privigherea peste toţi oamenii de corvoadă din casa lui Iosif. 29În vremea aceea, Ieroboam, ieşind din Ierusalim, a fost întîlnit pe drum de proorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Erau amîndoi singuri pe cîmp. 30Ahia a apucat haina nouă pe care o avea pe el, a rupt -o în douăsprezece bucăţi, 31şi a zis lui Ieroboam: ,,Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi rupe împărăţia din mîna lui Solomon, şi-ţi voi da zece seminţii. 32Dar el va avea o seminţie, din pricina robului Meu David, şi din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales -o din toate seminţiile lui Israel. 33Şi aceasta, pentrucă M'au părăsit, şi s'au închinat înaintea Astarteei, zeiţa Sidonienilor, înaintea lui Chemoş, dumnezeul Moabului, şi înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, şi pentrucă n'au umblat în căile Mele ca să facă ce este drept înaintea Mea, şi să păzească legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon. 34Nu voi lua din mîna lui toată împărăţia, căci îl voi ţinea domn în tot timpul vieţii lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales, şi care a păzit poruncile şi legile Mele. 35Dar voi lua împărăţia din mîna fiului său, şi-ţi voi da zece seminţii din ea; 36voi lăsa o seminţie fiului său, pentruca robul Meu David să aibă totdeauna o lumină înaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am ales -o să pun în ea Numele Meu. 37Pe tine te voi lua, şi vei domni peste tot ce-ţi va dori sufletul, vei fi împăratul lui Israel. 38Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele, şi dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îţi voi zidi o casă trainică, aşa cum am zidit lui David, şi-ţi voi da ţie pe Israel. 39Voi smeri prin aceasta sămînţa lui David, dar nu pentru totdeauna.`` 40Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam. Şi Ieroboam s'a sculat, şi a fugit în Egipt la Şişac, împăratul Egiptului; a locuit în Egipt pînă la moartea lui Solomon. 41Celelalte fapte ale lui Solomon, tot ce a făcut el, şi înţelepciunea lui, nu sînt scrise oare în cartea faptelor lui Solomon? 42Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul. 43Apoi Solomon a adormit cu părinţii lui, şi a fost îngropat în cetatea tatălui său David. În locul lui a domnit fiul său Roboam.