1Filistenii s'au luptat cu Israel, şi bărbaţii lui Israel au luat -o la fugă dinaintea Filistenilor, şi au căzut ucişi pe muntele Ghilboa. 2Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui, şi au ucis pe Ionatan, Abinadab şi Malchişua, fiii lui Saul. 3Saul a fost prins în toiul luptei; arcaşii l-au ajuns şi l-au rănit greu. 4Saul a zis atunci celui ce -i ducea armele: ,,Scoate-ţi sabia, şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti netăiaţi împrejur să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine.`` Cel ce -i ducea armele n'a voit, căci îi era teamă. Şi Saul şi -a luat sabia, şi s'a aruncat în ea. 5Cel ce ducea armele lui Saul, văzîndu -l mort, s'a aruncat şi el în sabia lui, şi a murit împreună cu el. 6Astfel au perit în acelaş timp şi în aceeaş zi, Saul şi cei trei fii ei lui, cel ce -i purta armele, şi toţi oamenii lui. 7Cei din Israel, cari erau dincolo de vale şi dincolo de Iordan, văzînd că oamenii lui Israel fugeau şi să Saul şi fiii lui muriseră, şi-au părăsit cetăţile şi au luat -o şi ei la fugă. Şi Filistenii au venit şi s'au aşezat în ele. 8A doua zi, Filistenii au venit să desbrace pe cei morţi, şi au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe muntele Ghilboa. 9Au tăiat capul lui Saul, şi i-au luat armele. Apoi au trimes să dea de veste prin toată ţara Filistenilor în casele idolilor lor şi în popor. 10Au pus armele lui Saul în casa Astarteelor, şi i-au atîrnat trupul pe zidurile Bet-Şanului. 11Cînd au auzit locuitorii Iabesului din Galaad ce au făcut Filistenii lui Saul, 12toţi vitejii s'au sculat, au mers toată noaptea şi au luat de pe zidurile Bet-Şanului trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui. Apoi s'au întors la Iabes, unde le-au ars; 13le-au luat oasele, şi le-au îngropat subt stejarul din Iabes. Şi au postit şapte zile