1După ce s'a sfîrşit lucrul acesta, căpeteniile s'au apropiat de mine, şi au zis: ,,Poporul lui Israel, preoţii şi Leviţii nu s'au despărţit de popoarele acestor ţări, şi au făcut urîciunile lor, ale Cananiţilor, Hetiţilor, Fereziţilor, Iebusiţilor, Amoniţilor, Moabiţilor, Egiptenilor şi Amoriţilor. 2Căci şi-au luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fiii lor, şi au amestecat neamul sfînt cu popoarele ţărilor acestora. Şi căpeteniile şi dregătorii au fost cei dintîi cari au săvîrşit păcatul acesta.`` 3Cînd am auzit lucrul acesta, mi-am sfîşiat hainele şi mantaua, mi-am smuls părul din cap şi perii din barbă, şi am stat jos mîhnit. 4Atunci s'au strîns la mine toţi ceice se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Şi eu, am stat jos mîhnit, pînă la jertfa de seară. 5Apoi, în clipa jertfei de seară, m'am sculat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfîşiate, am căzut în genunchi, am întins mînile spre Domnul, Dumnezeul meu, şi am zis: 6,,Dumnezeule, sînt uluit, şi mi -e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s'au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns pînă la ceruri. 7Din zilele părinţilor noştri, am fost foarte vinovaţi pînă în ziua de azi, şi din pricina fărădelegilor noastre am fost daţi, noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri, în mînile împăraţilor străini, pradă săbiei, robiei, jafului, şi ruşinii care ne acopere astăzi faţa. 8Şi totuş Domnul, Dumnezeul nostru, S'a îndurat de noi, lăsîndu-ne cîţiva oameni scăpaţi, şi dîndu-ne un adăpost în locul Lui cel sfînt, ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre. 9Căci sîntem robi, dar Dumnezeu nu ne -a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoinţa împăraţilor Perşilor şi ei ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru, şi să -i dregem dărîmăturile, făcîndu-ne astfel rost de un loc de adăpost în Iuda şi la Ierusalim. 10Acum, ce să mai zicem noi după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părăsit poruncile Tale, 11pe cari ni le poruncisei prin robii Tăi proorocii, zicînd: ,,Ţara în care intraţi s'o stăpîniţi este o ţară întinată de necurăţiile popoarelor din aceste ţinuturi, de urîciunile cu cari au umplut -o, dela un capăt la altul, cu necurăţiile lor. 12Să nu daţi deci pe fetele voastre după fiii lor, nici să nu luaţi pe fetele lor de neveste pentru fiii voştri, şi să nu vă pese niciodată nici de propăşirea lor nici de bună starea lor. În chipul acesta veţi ajunge tari, veţi mînca cele mai bune roade ale ţării, şi o veţi lăsa pe veci moştenire fiilor voştri.`` 13După tot ce mi s'a întîmplat din pricina faptelor rele şi marilor greşeli pe cari le-am făcut, măcar că, Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca, acum, cînd ne-ai păstrat pe aceşti oameni scăpaţi, 14să începem iarăş să călcăm poruncile Tale, şi să ne încuscrim cu aceste popoare urîcioase? N'ar izbucni atunci iarăş mînia Ta împotriva noastră, pînă acolo încît ne-ar nimici, fără să lase nici rămăşiţă nici robi izbăviţi? 15Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu eşti drept; căci astăzi noi sîntem o rămăşiţă de robi izbăviţi. Iată-ne înaintea Ta ca nişte vinovaţi, şi din această pricină nu putem sta înaintea Ta.``