1,,Veniţi, să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne -a sfîşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne -a lovit, dar tot El ne va lega rănile. 2El ne va da iarăş viaţa în două zile; a treia zi ne va scula, şi vom trăi înaintea Lui. 3Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El se iveşte ca zorile dimineţei, şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pămîntul!`` - 4Ce să-ţi fac, Efraime? Ce să-ţi fac, Iudo? Evlavia voastră este ca norul de dimineaţă, şi ca roua care trece curînd. 5Deaceea îi voi biciui prin prooroci, îi voi ucide prin cuvintele gurii Mele, şi judecăţile Mele vor străluci ca lumina! 6Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu mai mult decît arderi de tot! 7Dar ei au călcat legămîntul, ca oricare om de rînd; şi nu Mi-au fost credincioşi atunci. 8Galaadul este o cetate de nelegiuiţi, plină de urme de sînge! 9Ceata preoţilor este ca o ceată de tîlhari, care stă la pîndă, săvîrşind omoruri pe drumul Sihemului; da, se dedau la mişelii. 10În casa lui Israel am văzut lucruri grozave: acolo Efraim curveşte, Israel se spurcă. 11Şi ţie, Iudo, îţi este pregătit un seceriş, cînd voi aduce înapoi pe robii de război ai poporului Meu!