1Şapte femei vor apuca în ziua aceea un singur bărbat, şi vor zice: ,,Vom mînca pînea noastră înşine, şi ne vom îmbrăca în hainele noastre înşine; numai fă-ne să-ţi purtăm numele, şi ia ocara de peste noi!`` 2În vremea aceea odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţă pentru cei mîntuiţi ai lui Israel. 3Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi ,,sfînt``, oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim. 4Dupăce va spăla Domnul murdăriile fiicelor Sionului, şi va curăţi Ierusalimul de vinovăţia de sînge din mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii, 5Domnul va aşeza, peste toată întinderea muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor de fum ziua, şi un foc de flacări strălucitoare noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost, 6o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei, şi ca loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.