1,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Unde este cartea de despărţire, prin care am izgonit pe mama voastră? Sau, căruia dintre ceice M'au împrumutat v'am vîndut? Vedeţi, din pricina fărădelegilor voastre aţi fost vînduţi, şi din pricina păcatelor voastre a fost izgonită mama voastră. 2Pentru ce nu era nimeni cînd am venit? Pentruce n'a răspuns nimeni cînd am strigat? Este mîna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n'am Eu destulă putere ca să izbăvesc? Cu mustrarea Mea, Eu usuc marea, şi prefac rîurile în pustie; peştii lor se strică, din lipsă de apă, şi pier de sete! 3Îmbrac cerurile cu negura de jale, şi le învelesc cu un sac.`` 4,,Domnul Dumnezeu Mi -a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborît de întristare. El Îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici. 5Domnul Dumnezeu Mi -a deschis urechea, şi nu M'am împotrivit, nici nu M'am tras înapoi. 6Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări. 7Dar Domnul Dumnezeu M'a ajutat; de aceea nu M'am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine. 8Cel ce Mă îndreptăţeşte este aproape: ,Cine va vorbi împotriva Mea? Să ne înfăţişăm împreună!` ,Cine este protivnicul Meu? Să înainteze spre Mine!` 9Iată, Domnul Dumnezeu Mă ajută: cine Mă va osîndi? Într'adevăr, se prefac cu toţii în zdrenţe ca o haină: molia îi va mînca. 10Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întunerec şi n'are lumină, să se încreadă în Numele Domnului, şi să se bizuie pe Dumnezeul lui! 11Iar voi toţi, cari aprindeţi focul, şi puneţi tăciuni pe el, umblaţi în lumina focului vostru şi în tăciunii pe cari i-aţi aprins. Din mîna Mea vi se întîmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri.``