1,,Aşa vorbeşte Domnul: ,Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pămîntul este aşternutul picioarelor Mele! Ce casă aţi putea voi să-Mi zidiţi, şi ce loc Mi-aţi putea voi da ca locuinţă? 2Toate aceste lucruri, doar mîna Mea le -a făcut, şi toate şi-au căpătat astfel fiinţa`, -zice Domnul. -,Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă şi are duhul mîhnit, spre cel ce se teme de cuvîntul Meu. 3Cine junghie un bou ca jertfă, nu este mai bun decît cel ce ucide un om; cine jertfeşte un miel este ca cel ce ar rupe gîtul unui cîne, cine aduce un dar de mîncare, este ca cel ce ar vărsa sînge de porc, cine arde tămîie, este ca cel ce s'ar închina la idoli; toţi aceştia îşi aleg căile lor, şi sufletul lor găseşte plăcere în urîciunile lor. 4De aceea şi Eu, voi alege ce este spre nefericirea lor, şi voi aduce peste ei lucrurile de cari se tem, căci cînd am chemat Eu, n'au răspuns, şi cînd am vorbit Eu, n'au ascultat; ci au făcut ce este rău înaintea Mea, şi au ales ce nu-Mi place!`` 5,,Ascultaţi Cuvîntul Domnului, voi, cari vă temeţi de Cuvîntul Lui. Iată ce zic fraţii voştri, cari vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: ,Să-Şi arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!` -Dar ei vor rămînea de ruşine! 6Un glas răsunător iese din cetate! Un glas iese din Templu! Este glasul Domnului, care dă vrăjmaşilor lui plata cuvenită!`` 7,,Înainte ca să simtă dureri, a născut, şi înainte ca să -i vină suferinţele, a dat naştere unui fiu. 8Cine a auzit vreodată aşa ceva? Cine a văzut vreodată aşa ceva? Se poate naşte oare o ţară într'o zi? Se naşte un neam aşa dintr'o dată? Abia au apucat -o muncile, şi fiica Sionului şi -a şi născut fiii! 9,,Aş putea să deschid pîntecele mamei, şi să nu las să nască? zice Domnul. -Eu care fac să nască, aş putea să împedec oare naşterea?`` zice Dumnezeul tău. 10,,Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul, şi veseliţi-vă cu el, toţi cei ce -l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el, acum, toţi ceice l-aţi plîns, 11ca să fiţi săturaţi, bînd laptele mîngîierilor lui, ca să vă desfătaţi în totul de plinătatea slavei lui. 12Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Iată, voi îndrepta spre el pacea ca un rîu, şi slava neamurilor ca un pîrîu ieşit din matcă, şi veţi fi alăptaţi; veţi fi purtaţi în braţe, şi desmerdaţi pe genunchi. 13Cum mîngîie pe cineva mamă-sa, aşa vă voi mîngîia Eu; da, veţi fi mîngîiaţi în Ierusalim! 14Şi cînd veţi vedea aceste lucruri, inima vi se va bucura, şi oasele voastre vor prinde putere ca iarba.`` -Domnul Îşi va arăta astfel puterea faţă de robii Săi, dar va face pe vrăjmaşii Lui să -I simtă mînia. 15,,Căci iată, Domnul vine într'un foc, şi carăle Lui sînt ca un vîrtej; Îşi preface mînia într'un jăratic, şi ameninţările în flacări de foc. 16Căci cu foc Îşi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile, şi cu sabia Lui pedepseşte pe oricine; şi cei ucişi de Domnul vor fi mulţi la număr. 17Ceice se sfinţesc şi se curăţesc în grădini, mergînd unul cîte unul, în mijlocul celor ce mănîncă şi carne de porc, şi şoareci şi alte lucruri urîcioase, toţi aceia vor pieri, -zice Domnul. - 18,Eu pedepsesc faptele şi gîndurile lor! Dar vine vremea cînd voi strînge toate neamurile şi toate limbile; ele vor veni şi vor vedea slava Mea. 19Şi voi pune un semn între ele, şi voi trimete la neamuri pe cei ce vor scăpa din Israel, la Tarsis, la Pul şi la Lud, cari trag cu arcul, la Tubal şi la Iavan, în ostroavele depărtate, cari n'au auzit vorbindu-se niciodată de Mine, şi n'au văzut slava Mea; ei vor vesti slava Mea printre neamuri. 20Vor aduce pe toţi fraţii voştri din mijlocul tuturor neamurilor, ca dar Domnului, pe cai, în cară şi pe tărgi, pe catîri şi pe dromadere, la muntele Meu cel sfînt, la Ierusalim-zice Domnul-cum îşi aduc copiii lui Israel darurile de mîncare, într'un vas curat, la Casa Domnului. 21Şi voi lua şi dintre ei, pe unii ca preoţi şi Leviţi, -zice Domnul. 22Căci după cum cerurile cele noi, şi pămîntul cel nou, pe cari le voi face, vor dăinui înaintea Mea-zice Domnul-aşa va dăinui şi sămînţa voastră şi numele vostru. 23În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, -zice Domnul. - 24,Şi cînd vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor cari s'au răzvrătit împotriva Mea; căci vermele lor nu va muri, şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.`