1Şi acum!... Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele. 2Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă? 3Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii. 4Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n'au ca pîne de cît rădăcina de bucsau. 5Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi. 6Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci. 7Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini. 8Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară. 9Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor. 10Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă. 11Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea. 12Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă. 13Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor. 14Ca printr'o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor. 15Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea. 16Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m'au apucat zilele suferinţei. 17Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează. 18De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă. 19Dumnezeu m'a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa. 20Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi. 21Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale. 22Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii. 23Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii. 24Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor? 25Nu plîngeam eu pe cel amărît? N'avea inima mea milă de cel lipsit? 26Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul. 27Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m'au apucat zilele de durere. 28Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor. 29Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii. 30Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă. 31Arfa mea s'a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.