1Toată adunarea copiilor lui Israel a ajuns în pustia Ţin în luna întîi. Şi poporul s'a oprit la Cades. Acolo a murit şi a fost îngropată Maria. 2Adunarea n'avea apă. Şi s'au răsculat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron. 3Poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: ,,Ce bine ar fi fost să fi murit noi, cînd au murit fraţii noştri înaintea Domnului! 4Pentruce aţi adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea, noi şi vitele noastre? 5Pentruce ne-aţi scos din Egipt, şi ne-aţi adus în acest loc rău, unde nu este nici loc de sămănat, nici smochin, nici viţă, nici rodiu, nici apă de băut?`` 6Moise şi Aaron au plecat dela adunare şi s'au dus la uşa cortului întîlnirii. Au căzut cu faţa la pămînt, şi li s'a arătat slava Domnului. 7Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: 8,,Ia toiagul, şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stîncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stîncă, şi să adăpi adunarea şi vitele lor.`` 9Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul. 10Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stîncii. Şi Moise le -a zis: ,,Ascultaţi, răsvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stînca aceasta?`` 11Apoi Moise a ridicat mîna, şi a lovit stînca de două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa în cît a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele. 12Atunci Domnul a zis lui Moise: ,,Pentrucă n'aţi crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i -o dau.`` 13Acestea sînt apele Meriba (Ceartă), unde s'au certat copiii lui Israel cu Domnul care a fost sfinţit între ei. 14Dela Cades, Moise a trimes nişte soli la împăratul Edomului, ca să -i spună: ,,Aşa vorbeşte fratele tău Israel. Tu ştii toate suferinţele prin cari am trecut. 15Părinţii noştri s'au pogorît în Egipt, şi am locuit acolo multă vreme. Dar Egiptenii ne-au chinuit, pe noi şi pe părinţii noştri. 16Am strigat către Domnul, şi El ne -a auzit glasul. A trimes un Înger, şi ne -a scos din Egipt. Şi iată că sîntem la Cades, cetate care se află la marginea ţinutului tău. 17Lasă-ne să trecem prin ţara ta; nu vom trece nici prin ogoare, nici prin vii, şi nici nu vom bea apă din fîntîni; vom merge pe drumul împărătesc, fără să ne abatem la dreapta sau la stînga, pînă vom trece de ţinutul tău.`` 18Edom i -a răspuns: ,,Să nu cumva să treci pela mine, căci altfel îţi voi ieşi înainte cu sabia.`` 19Copiii lui Israel i-au zis: ,,Vom merge pe drumul cel mare; şi, dacă vom bea din apa ta, eu şi turmele mele, îţi voi plăti preţul; nu-ţi cer altceva decît să trec cu picioarele!`` 20El a răspuns: ,,Să nu cumva să treci!`` Şi Edom i -a eşit înainte cu multă gloată şi cu mînă tare. 21Astfel Edom n'a vrut să lase pe Israel să treacă prin ţinutul lui. Şi Israel s'a abătut dela el. 22Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat dela Cades, şi a ajuns la muntele Hor. 23Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron, lîngă muntele Hor, la hotarele ţării lui Edom: 24Aaron are să fie adăugat la poporul lui; căci nu va intra în ţara pe care o dau copiilor lui Israel, pentrucă v'aţi împotrivit poruncii Mele, la apele Meriba. 25Ia pe Aaron şi pe fiul său Eleazar, şi suie -i pe muntele Hor. 26Desbracă pe Aaron de veşmintele lui, şi îmbracă pe fiul său Eleazar cu ele. Acolo va fi adăugat Aaron la poporul lui şi va muri.`` 27Moise a făcut ce -i poruncise Domnul. S'au suit pe muntele Hor, în faţa întregei adunări. 28Moise a desbrăcat pe Aaron de veşmintele lui, şi a îmbrăcat cu ele pe fiul său Eleazar. Aaron a murit acolo, pe vîrful muntelui. Moise şi Eleazar s'au pogorît de pe munte. 29Toată adunarea a văzut că Aaron murise, şi toată casa lui Israel a plîns pe Aaron treizeci de zile.