1Pentruce stai aşa de departe, Doamne? Pentruce Te ascunzi la vreme de necaz? 2Cel rău, în mîndria lui, urmăreşte pe cei nenorociţi, şi ei cad jertfă curselor urzite de el. 3Căci cel rău se făleşte cu pofta lui, iar răpitorul batjocoreşte şi nesocoteşte pe Domnul. 4Cel rău zice cu trufie: ,,Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu!`` Iată toate gîndurile lui. 5Treburile îi merg bine în orice vreme; judecăţile Tale sînt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea, şi suflă cu dispreţ împotriva tuturor protivnicilor lui. 6El zice în inima lui: ,,Nu mă clatin, în veci sînt scutit de nenorocire!`` 7Gura îi este plină de blesteme, de înşelătorii şi de vicleşuguri; şi supt limbă are răutate şi fărădelege. 8Stă la pîndă lîngă sate, şi ucide pe cel nevinovat în locuri dosnice: ochii lui pîndesc pe cel nenorocit. 9Stă la pîndă în ascunzătoarea lui, ca leul în vizuină: stă la pîndă să prindă pe cel nenorocit. Îl prinde, şi -l trage în laţul lui: 10se îndoaie, se pleacă, şi -i cad săracii în ghiare! 11El zice în inima lui: ,,Dumnezeu uită! Îşi ascunde Faţa şi în veac nu va vedea!`` 12Scoală-Te, Doamne, Dumnezeule, ridică mîna! Nu uita pe cei nenorociţi! 13Pentruce să hulească cel rău pe Dumnezeu? Pentruce să zică în inima lui că Tu nu pedepseşti? 14Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mînă pricina lor. În nădejdea Ta se lasăcel nenorocit, şi Tu vii în ajutor orfanului. 15Zdrobeşte braţul celui rău, pedepseşte -i fărădelegile, ca să piară din ochii Tăi! 16Domnul este Împărat în veci de veci; neamurile sînt nimicite din ţara Lui. 17Tu auzi rugăciunile celor ce sufăr, Doamne! Le întăreşti inima, Îţi pleci urechea spre ei, 18ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit, şi ca să nu mai însufle groaza omul cel luat din pămînt.