1Lăudaţi pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul! 2Voi lăuda pe Domnul cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi. 3Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în cari nu este ajutor. 4Suflarea lor trece, se întorc în pămînt, şi în aceeaş zi le pier şi planurile lor. 5Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său! 6El a făcut cerurile şi pămîntul, marea şi tot ce este în ea. El ţine credincioşia în veci. 7El face dreptate celor asupriţi; dă pîne celor flămînzi: Domnul izbăveşte pe prinşii de război; 8Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi; Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi. 9Domnul ocroteşte pe cei străini, sprijineşte pe orfan şi pe văduvă, dar răstoarnă calea celor răi. 10Domnul împărăţeşte în veci; Dumnezeul tău, Sioane, rămîne din veac în veac! Lăudaţi pe Domnul!